Acest site utilizează module cookie pentru a vă asigura că beneficiați de cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Mai multe informații

 
 

Soft Facturare în rețea în sistemul client-server

 

Există trei moduri de funcționare a programelor cu baze de date în rețea:
1. Pornirea aceluiași program partajat în rețea
2. Fiecare utilizator are instalat un program, dar folosește doar baza de date centralizată pe server.
3. Fiecare utilizator are instalat un program cu baza de date proprie și se sincronizeaza manual sau automat la intervale de timp prestabilite cu baza de date centralizată pe server.

 

Fiecare variantă are plusuri și minusuri, noi am optat pentru ultima variantă care este și cea mai complexă și oferă următoarele:

Avantaje:
- siguranță sporită a datelor (datele se regăsesc și pe server și pe fiecare stație de lucru) si utilizatorii nu accesează direct baza de date centralizată. În celelalte variante coruperea datelor de pe server are ca rezultat pierderea iremediabilă a datelor.
- funcționarea fiecărei stații de lucru în mod independent de conexiunea la rețea. În celelate variante întreruperea legăturii cu serverul duce la nefuncționarea programului.

Dezavantaje:
- datele nu sunt actualizate în timp real ci doar la sincronizare.

Modulul de retea a fost implementat atât în versiunea "Soft Facturare Standard" cât și în versiunea "Soft Facturare Profesional". Cele două versiuni sunt proiectate să comunice între ele. Pe baza de date externă, documentele sunt centralizate și diferențiate după serii diferite.

Baza de date în care se centralizează intrările de la toți utilizatorii se creează separat, de preferință pe un server, dar se poate crea și pe calculatorul unui utilizator separat de programul utilizatorului respectiv. Securitatea bazei de date de pe server se realizează prin masurile de siguranță stabilite pe server. Se pot crea legături cu baza de date și prin internet, dintr-o locație îndepărtată.
       Datele sunt în siguranță în baza de date de pe server, utilizatorii nu pot șterge sau distruge datele.
       Datele care pot fi adăugate în baza de date centralizată:
1. Clienți: Clienții introduși de utilizator se adaugă în baza de date centralizată și clienții deja introduși în baza de date centralizată se adaugă în baza de date a utilizatorului respectiv (sincronizare);
2. Produse: Produsele se sincronizează similar ca la clienți;
3. Situații: se sincronizează datele reprezentând atât facturile emise cât și încasările.

Modificări permise la datele deja existente pe server:
- anulare facturi;
- anulare încasări;
- actualizarea sumei restante prin încasările efectuatesau anulate.

Baza de date centralizată poate fi creată de către orice utilizator din fereastra de configurare retea. Dacă este deja creată se realizează doar o conexiune fără a fi afectate datele. Practic, la selectarea primei tabele partajate se deschide o fereastră de dialog în care se poate crea o bază de date local sau în rețea sau selecta o baza de date deja creată.

Conditia "Facturi mai recente de data aleasa de dvs" este utilă pentru a micșora timpul de sincronizare în cazul programelor cu multe facturi. (La peste 1000 de facturi timpul de sincronizare depășește 2 min.) În campul "Numărul de facturi din programul curent de la data de" este afișat numărul de facturi din programul curent (cu aceeași serie) care vor fi sincronizate în rețea. Numărul de facturi se actualizează în funcție de data aleasă.

Utilizatorul se poate conecta sau deconecta (integral sau parțial) la baza de date centralizată oricând dorește prin bifarea sau debifarea legăturilor din fereastra de configurare rețea. Dacă debifează toate legăturile conexiunea va fi întreruptă și în fereastra de configurare lucru în rețea la "Status" va apărea scris "Nu există conexiune", de asemenea calea către baza de date partajată va fi ștearsă.

Programul dispune de două moduri de sincronizare: manuală și automată.

La prima legătură creată, modul de lucru prestabilit este "Sincronizare manuală". În acest caz în ferestrele care conțin datele care au fost selectate pentru sincronizare va apărea un buton cu funcția de sincronizare (actualizarea tabelelor locale și în rețea) și încărcare a datelor (actualizarea datelor în formular - după închiderea și redeschiderea formularului obțineți același lucru).

Dacă alegeți în ferestra de configurare lucru în rețea "Sincronizare automată", va trebui să stabiliți intervalul de sincronizare: timpul dintre două sincronizări succesive efectuate după criteriile definite în fereastra de configurare rețea. Sincronizarea durează în funcție de volumul datelor ce urmează a fi sincronizate și de viteza de funcționare a rețelei. De aceea recomandăm un timp de sincronizare adecvat cu numărul de stații conectate la baza de date partajată, cu viteza conexiunii la server și performanțele serverului (pentru 3 - 5 stații de facturare recomandăm minim 180 de secunde). În acest caz în ferestrele care conțin datele care au fost selectate pentru sincronizare va apărea un buton cu funcția de încărcare a datelor (actualizarea datelor în formular - după închiderea și redeschiderea formularului obțineți același lucru). Aveți de asemenea opțiunea de a afișa timpul dintre două sincronizări succcesive (în secunde) pe bara de titlu a ferestrelor care conțin date partajate în rețea sau pe toate ferestrele din program.

Dacă se întrerupe legătura cu baza de date centralizată, programul sesizează acest lucru, afișează o fereastră de dialog și comută automat în modul de lucru manual.

Lăsăm la latitudinea clientului să aleagă modul de diferențiere a datelor în baza de date centralizată:
1. Utilizatorii au aceleași serii și plaje de numere diferite (facturi + chitanțe). Pentru a se putea testa, în varianta demo, puteți modifica numerele de început ale facturilor și chitanțelor;
2. Utilizatorii au serii diferite și aceleași numere (facturi + chitanțe).

Facilitatea de lucru în rețea poate fi folosită și de către un singur utilizator pentru a avea un backup actualizat în timp real.

 

Harta site - Sitemap | © | Program facturare